sâmbătă, 18 octombrie 2008

Busola politica

Busola politica este un instrument al societatii civile prin care se doreste cresterea nivelului de cultura politica a cetatenilor. El a fost lansat pentru prima oara in Olanda, unde quiz-ul a fost completat de aproape 2 milioane de utilizatori. Modelul a fost extins cu succes in Marea Britanie, Franta, Belgia, Germania, Suedia si Bulgaria, precum si in Statele Unite.

Busola politica se doreste a fi un instrument pe care publicul sa il utilizeze pentru a deslusi viata politica de dincolo de perdele de fum create de catre partidele politice pentru a-si ascunde actiunile. Este un instrument care vine in intâmpinarea nevoii oamenilor de a se orienta in jungla din viata politica autohtona, caracterizata de demagogie, declaratii ambigue, scandaluri si diversiuni generate de politicieni cu scopul de a distrage atentia cetateanului de la adevaratele probleme. Dincolo de toate acestea, ramân optiunile politice ale partidelor, solutiile pe care actorii politici le intrevad pentru rezolvarea problemelor societatii noastre si pe baza carora cetateanul responsabil se va ghida in conturarea optiunilor politice proprii.



Dificultatile pe care le-am intâmpinat in identificarea pozitiilor unor partide la unele dintre temele prezentate in quiz s-au constituit in doua categorii. In primul rând este vorba de lipsa de consistenta in actiunile liderilor partidelor, care in unele cazuri au avut declaratii in contradictoriu unii fata de ceilalti (in cadrul aceluiasi partid). Aceasta problema o intâmpina in deosebi partidele mari. Cea de-a doua categorie se refera la cazurile in care s-a constatat lipsa efectiva a unei pozitii fata de un subiect, fie el si de o reala importanta pentru societatea româneasca. In aceasta categorie intra in special partidele mici, care fie au evitat, fie nu au fost interesante sa ia atitudine fata de unele dintre problematicile de actualitate pentru România. Din aceasta perspectiva, speram ca Busola Politica sa contribuie la stimularea dezbaterilor inter dar si intra-partinice in vederea conturarii unor pozitii clare, care sa vina in intâmpinarea nevoii cetateanului de a intelege cu usurinta programul politic al fiecarei formatiuni politice.



Busola politica a colectat pozitiile partidelor si le compara cu ale publicului pentru a prezenta actorii politici cu viziunea cea mai apropiata (dar si cea mai indeparatata) de a fiecarui utilizator, in urma unui exercitiu bazat pe:

Echidistanta

Busola politica este un proiect initiat in România de catre Institutul European pentru Democratie Participativa – Qvorum, organizatie non-guvernamentala si independenta din punct de vedere politic. Quiz-ul on-line nu doreste sa sugereze publicului sa voteze cu un partid anume, ci este un mijloc prin care se incurajeaza cetatenii responsabili sa se exprime asupra chestiunilor de importanta pentru ei. In acelasi timp, quiz-ul informeaza cetatenii despre felul cum se pozitioneaza partidele pe temele cu adevarat importante pentru societatea româneasca.

Transparenta

Busola politica isi propune nu numai sa arate utilizatorilor care sunt partidele care se apropie cel mai mult de viziunile lor, ci sa si demonstreze cum s-a ajuns la acest rezultat. Pentru a evita orice fel de critici cu privire la rezultatele testului, BP afisaza, la finalul testului, detalii referitoare la modul in care s-a construit rezultatul, prezentând comparativ pozitiile partidelor si pozitia utilizatorului la fiecare dintre intrebari.

Rigurozitate

Succesul acestui demers depinde intr-o mare masura de rigurozitatea sa. In acest sens, echipa care a implementat Busola politica in România a imbinat abordarea academica cu experienta in societatea civila pentru a adapta acest instrument situatiei politice autohtone. Metodologia colectarii datelor include o documentare temeinica ce a vizat actiunile partidelor, voturile din Parlament, initierea sau sprijinirea propunerilor legislative, declaratiile si luarile de pozitie oficiale. Rezultatul documentarii a fost coroborata cu interogarea liderilor partidelor politice, care au avut posibilitatea de a aduce completari constatarilor facute de echipa Busolei Politice cu privire la pozitionarea partidelor pe temele ce fac obiectul cercetarii. Ulterior acestor faze, pentru a creste relevanta rezultatului s-au eliminat din quiz acele intrebari la care pozitionarea tuturor partidelor a fost (aproape) identica sau la care majoritatea partidelor nu s-au exprimat deloc, fiind selectate doar intrebarile la care partidele s-au pozitionat diferit.

Linkuri catre site-uri similare:

www.politicalcompass.org
www.votematch.co.uk
www.speakout.com/VoteMatch
www.votematch.net/sw/app.html
www.sitoyen.fr/mon-vote-a-moi/mon-vote-a-moi.php
www.politest.fr/questionnaire/page1.php
www.kieskompas.nl/page/Home/1/en/content.html

Niciun comentariu: